In aceasta pagina am concentrat cateva dintre evenimentele cele mai importante petrecute in cadrul
Universitatii Romano-Americane pana la sfarsitul anului 2003.
|
Simpozion cu prilejul Zilei Internationale a Drepturilor Omului
Cu prilejul Zilei Internationale a Drepturilor Omului, in sala de conferinte a Universitatii Romano-Americane din
Bucuresti a avut loc un simpozion la care au participat studenti si cadre didactice ai unor facultati de drept de
stat si private din Bucuresti si din alte centre universitare, membri ai unor instituii care se ocupa de
problemele drepturilor omului, etc.
Lucrarile simpozionului au fost deschise de dl. prof. univ. dr. Ion Smedescu, rector al Universitatii
Romano-Americane, care in cuvantul sau a adresat un bun-venit participantilor. A luat apoi cuvantul dna. Mariana
Nitelea de la Centrul de Informare si Documentare al Consiliului Eurpei din Bucuresti. Dezbaterile au continuat in
cadrul a trei ateliere de lucru organizate pentru drepturile copilului, traficul de persoane si drepturile
refugiatilor.
Realizata de Asociatia Europeana a studentilor in Drept ELSA - Bucuresti, aceasta manifestare si-a propus sa
completeze cunostintele studentilor in drept cu privire la drepturile omului si sa atraga atentia asupra
necesitatii cunoasterii si respectarii lor de catre factorii abilitati.
1 DECEMBRIE 2002 - PARTICIPAREA DOMNULUI RECTOR ION SMEDESCU LA RECEPTIA ORGANIZATA DE PRESEDINTELE ROMANIEI LA
COTROCENI
De Ziua Nationala a Romaniei Rectorul Universitatii Romano-Americane, domnul prof. dr. Ion Smedescu, a fost
invitat sa participe la receptia prezidentiala organizata la Palatul Cotroceni. Cu aceasta ocazie domnul Rector
s-a intretinut cu domnul Presedinte Ion Iliescu, domnul Prim Ministru Adrian Nastase, domnul Ministru de Externe
Mircea Geoana si cu Ministrul Educatiei Nationale, doamna Ecaterina Andronescu.
     S-au purtat discutii in jurul contributiei aduse de Universitatea Romano-Americana la
pregatirea generatiilor viitoare de tineri profesionisti prin construirea noului sau campus. De un loc aparte in
discutii s-a bucurat rolul din ce in ce mai important al invatamantului particular din Romania, precum si
impactul acestuia in general si al Universitatii Romano-Americane in special, asupra sporirii competitivitatii
nationale si internationale a sistemului romanesc de invatamant superior.
Vitalitatea si eficienta oricarei civilizatii pot fi masurate in functie de atractivitatea pe care o prezinta
propria cultura pentru alte tari. Universitatea Romano-Americana isi aduce contributia la ridicarea nivelului
invatamantului superior romanesc astfel incat sa devina competitiv pe plan mondial, valorificand traditiile
noastre culturale si stiintifice.
29 NOIEMBRIE 2002 - BALUL BOBOCILOR ORGANIZAT DE UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA
In atmosfera exploziva a Clubului Maxx s-a desfasurat Balul Bobocilor de la Universitatea Romano-Americana,
sponsorizat de Luxten Romania. La eveniment au participat domnul Rector, profesor universitar doctor Ion Smedescu,
doamna Prorector conf. dr. Mihaela Dinu, domnul Prorector prof. univ. dr. Victor Munteanu, decanii facultatilor si
cadre didactice ale universitatii. Invitatii s-au bucurat de ritmurile formatiilor Candy si Akcent si, in urma
unei competitii amuzante, dar stranse, au ales Miss Boboc 2002: Silvia Pavalache de la Facultatea de Studii ale
Integrarii Economice Europene S-au organizat concursuri cu premii si distractia s-a prelungit pana in zori.
Rectorul Ion Smedescu a fost primit in CONSILIUL NATIONAL AL RECTORILOR
Profesor Doctor Ion Smedescu, Rector al Universitatii Romano-Americane, membru activ al Academiei Americane de
Stiinte din New York, a fost primit in CONSILIUL NATIONAL AL RECTORILOR. Conferinta Consiliului National al
Rectorilor, care a avut loc la Petrosani in perioada 1 - 3 noiembrie 2002, a votat in unanimitate primirea
profesorului Ion Smedescu in Consiliul National al Rectorilor.
Luand cuvantul, Prof.univ.dr. Ion Smedescu a multumit participantilor si a propus o serie de modificari la
Proiectul de Lege a invatamantului, supus dezbaterii in care:
- Desfintarea cifrelor de scolarizare, care contravin economiei de piata.
- Renuntarea la 10% impozit pe veniturile realizate din incasarile de la studenti, veniturile acestea fiind deja
impozitate de mai multe ori.
- Renuntarea la unele prevederi care conduc la centralism excesiv.
- Scutirea de TVA a activitatilor de constructie, proiectare si dotare a invatamantului de toate gradele.
- Acordarea unui spatiu mai mare in Legea invatamantului pentru invatamantul particular.
- Invatamantul privat sa se numeasca invatamantul de drept privat de utilitate publica.
- Reducerea numarului de Consilii Nationale si solutionarea problemelor educationale de catre Ministerul Educatie si Cercetarii prin specialisti din aceasta institutie.
- Evaluarea academica sa se faca de CNEAA si nu de o agentie, notiunea de agentie fiind utilizata in domeniul
invatamantului.
Rectorului Ion Smedescu i-au fost acordate, cu ocazia acestei sesiuni, DIPLOMA DE EXCELENTA, DIPLOMA DE
BENEMERENTI si MEDALIA JUBILIARA, din partea Universitatii din Petrosani, a prefecturii judetului Hunedoara si a
Companiei Nationale a Huilei.
Participarea Facultatii de Turism Intern si International la Targul de Turism International, 24-27
Octombrie 2002
Universitatea Romano-Americana a participat, in cadrul unei actiuni organizate in comun de Facultatea de Economia
Turismului Intern si International si Clubul de Turism al Universitatii Romano-Americane, la Targul de Turism
International gazduit de Romexpo. Clubul de Turism a realizat un stand prin intermediul caruia s-a promovat
imaginea universitatii ca participant activ si inovativ in invatamantul superior.
Studentii participanti la acest eveniment au organizat o expozitie a cartilor si materialelor didactice publicate
de profesorii universitatii, precum si o expozitie cu imagini surprinse in timpul excursiilor de cercetare
intreprinse de club. Acest eveniment a constituit un bun prilej de a purta discutii cu studenti din departamente
similare ale Academiei de Studii Economice din Bucuresti, Universitatii Spiru Haret, universitatilor din Brasov,
Cluj, etc., realizandu-se astefl un fructuos schimb de experienta. S-au impartit fluturasi, brosuri si alte
materiale informative pentru publicul interesat, contribuind astfel la desfasurarea unui dialog constructiv cu
participantii la targ, atat cu cei din domeniu, cat si cu publicul larg.
S-au purtat discutii extinse cu reprezentanti ai agentiilor de turism si organizatiilor de turism, ecoturism si
agroturism, in vederea unor viitoare colaborari. Studentii Universitatii Romano-Americane au fost onorati de
vizita unor personalitati ale scenei politice internationale: Excelenta Sa Ambasadorul Braziliei, domnul Jose
Jeronimo Moscardo, Consulul Braziliei, Consulul Egiptului si Excelenta Sa domnul Ambasador al Siriei, care au
aratat un real interes pentru activitatile Clubului de Turism al Universitatii Romano-Americane.
Datorita nivelului professional ridicat al standului si expozitiei realizate, Clubul de Turism al Universitatii
Romano-Americane a primit Diploma de Excelenta de catre organizatorii Targului International de Turism. Studentii
participanti la acest eveniment s-au bucurat de sprijinul nemijlocit al conducerii universitatii, in special al
domnului Rector Prof. Dr. Ion Smedescu si au beneficiat enorm in urma acestei experiente profesionale.
UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANA ORGANIZEAZA MASTERAT
Organizarea studiilor de MASTERAT se face pentru urmatoarele specializari:
- MANAGEMENT FINANCIAR-BANCAR - în cadrul Facultatii de Relatii Comerciale
 
si Financiar Bancare Interne si Internationale
- MARKETING - în cadrul Facultatii de Management-Marketing
- DREPTUL AFACERILOR - în cadrul Facultatii de Drept
Înscrierile se fac în perioada 01 - 31 0ctombrie 2002 la Sediul Universitatii din Blvd. Expozitiei
nr. 1B, et.3, camera 309
Taxe moderate.
Informatii suplimentare:
- tel.(021)224.06.74
Pentru toate specializarile durata studiilor este de 3 semestre.
Profesorii sunt personalitati de marca atît din România cât si S.U.A.
COLABORARE INTERUNIVERSITARA ROMANO-BRAZILIANA
In baza relatiilor de colaborare si prietenie stabilite de Universitatea
Romano-Americana cu institutii academice din Brazilia, 23 septembrie 2002, Excelenta Sa Ambasadorul
Braziliei la Bucuresti, Domnul Jose Jeronimo Moscardo si Domnul George Legman, Secretar General al Academiei din
Sao Paolo, au facut o vizita la Universitatea Romano-Americana.
Cu aceasta ocazie, Ambasadorul Moscardo a inmanat Profesorului
Ion Smedescu, Rectorul Universitatii Romano-Americane," Diploma
de Excelenta pentru valoroasa contributie la promovarea relatiilor
culturale romano-braziliene."
In cadrul discutiilor privind oportunitati noi de colaborare s-a
hotarat infiintarea la Universitatea Romano-Americana, a Centrului
de Studii Braziliene.
In cuvantul de multumire, Profesorul Ion Smedescu a exprimat aprecieri
pentru interesul si sprijinul acordate de Excelenta Sa, Ambasadorul
Braziliei, Universitatii Romano-Americane.
VIZITA PROFESORULUI RONALD CARRIER LA UNIVERSITATEA
ROMANO-AMERICANA
In perioada 7-10 septembrie 2002, s-a aflat in vizita la Universitatea
Romano-Americana, profesorul Ronald Carrier, Consilier la Universitatea
James Madison - Virginia, S.U.A.
Profesorul Carrier, de numele caruia se leaga dezvoltarea relatiilor
de colaborare intre Universitatea Romano-Americana si James Madison,
a vizitat noul campus aflat la finalul constructiei, fiind deosebit
de impresionat de conditiile in care vor studia studentii romani
si alaturi de ei, studentii americani, care vor veni sa-si completeze
studiile la Universitatea Romano-Americana.
Vizita profesorului Carrier a oferit prilejul unor evaluari a relatiilor
dezvoltate pana in prezent intre cele doua universitati, cat si
cercetarea unor noi posibilitati de colaborare, in conditiile noului
statut al Universitatii Romano-Americane, de universitate particulara
acreditata de statul roman.
Totodata, profesorul Carrier s-a reintalnit si a discutat cu studenti
si absolventi ai Universitatii Romano-Americane, care au studiat
la Universitatea James Madison in anii trecuti si care impartasesc
si colegilor lor din ani mai mici, lucruri interesante din experienta
lor americana.
Studentii Universitatii Romano-Americane care au primit
burse in S.U.A. au inceput programul de studii la Universitatea
James Madison din statul Virginia
Dragul meu Dr. Smedescu,
Ma bucur sa va comunic ca toti studentii dumneavoastra minunati
s-au stabilit deja si par foarte fericiti.
Azi, i-am ajutat sa-si stabileasca cursurile si acum toti sunt
inscrisi. De asemenea, i-am sprijinit in legatura cu Numerele de
Securitate Sociala, necesare in aproape fiecare tranzactie oficiala.
Ieri seara, le-am vizitat apartamentul si am constatat ca se afla
intr-o zona placuta si sigura din Harrisonburg.
Intentionez sa-i invit la cina, la mine acasa. Ei inca nu stiu
ca voi trece pe la ei, mai tarziu, sa-i iau sa cineze cu familia
mea. Eu voi fi bucatarul!!! Ei vor gusta Vishnovka preparata de
mine, din Cherry, si vom toasta in sanatatea dumneavoastra.
Va rog sa contactati familiile lor si sa le transmiteti ca sunt
pe maini bune (cu unchiul lor Bijan) si ca sunt foarte multumit
de ei toti.
Cu siguranta , ati ales un grup dragut.
I-am inscris la cateva din cursurile mele, astfel ii voi vedea
destul de des. Intentionez sa-l aleg pe George sef de grup, sa fie
legatura mea cu ei.
Sunt foarte fericit sa va fiu de folos dumneavoastra si studentilor
de le Universitatea Romano-Americana.
Cu multa dragoste,
Fratele dumneavoastra persan, Bijan.
Profesor de Psihologie,
Director, Programe Internationale pentru Studenti si Cadre didactice
James Madison University.
COMUNICAT
În urma emisiunii difuzate pe postul de televiziune Antena
1 din data de 20 august 2002, la solicitarea unor candidati pentru
concursul de admitere, studenti si parinti ai acestora, precizam
ca UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANA din Bucuresti,
B-dul Magheru nr. 1-3, sect. 1, acreditata prin Legea nr. 274
din 15 mai a.c., nu are nimic în comun cu "Universitatea
deschisa Tehnicoeconomica Europeana" - academia de tehnoeconomie
Româno-Americana din Bucuresti.
Senatul Universitatii Româno-Americane
STUDENTI SI CADRE DIDACTICE DE LA UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA
PLEACA LA STUDII IN S.U.A.
O noua serie de studenti si cadre didactice de la Universitatea
Romano-Americana a primit burse de studii "undergraduate"
si "postgraduate", din partea Universitatii James Madison
din statul Virginia S.U.A.
Ei vor participa la cursurile Universitatii americane in anul universitar
2002-2003.
FELICITARI CAMPIONILOR
Multiplii campioni Olimpici (Sydney 2000), Mondiali, Europeni,
la gimnastica, Maria Olaru, Corina Ungureanu si Robert Pescaru au
fost admisi la Universitatea Romano-Americana. Ei vor studia la
facultatile de Management-Marketing si Studii ale Integrarii Economice
Europene.
Roxana Dorobantu, ambasadorul imaginii Romaniei in lume este studenta
in anul II la Facultatea de Studii ale Integrarii Economice Europene.
COLABORARE INTRE UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA SI
UNIVERSITATEA DE SALES-Pennsylvania
In urma Programului Pilot de colaborare pe Internet derulat
intre un grup de studenti ai Facultatii de Management Marketing
ai Universitatii Romano-Americane si Universitatea DE SALES-Pennsylvania,
studentul american William Brehm a vizitat timp de 2 saptamani Universitatea
Romano-Americana.
Studentul William Brehm a beneficiat de un program de activitati
social-culturale si turistice, impreuna cu studentii romani.
Cu ocazia primirii la Domnul Rector, prof.univ. dr. Ion Smedescu,
s-au subliniat beneficiile acestor programe de colaborare si contacte
intre studenti si profesori romani si americani.
FELICITARI "UNCLE BIJAN" !
Pe baza Acordului de cooperare incheiat cu Universitatea James
Madison, din statul Virginia, anual, studentii si absolventii Universitatii
Romano-Americane beneficiaza de burse, in cadrul programelor pentru
studenti si absolventi, traind si studiind un an sau doi, in S.U.A.
Acolo, au sansa sa-l intalneasca pe profesorul de Psihologie, Bijan
Saadatmand, Directorul Programelor Internationale pentru Studenti
si Cadre didactice. Un om nu prea inalt cu o inima imensa, in care
isi gasesc loc, toti studentii venind din alte colturi ale lumii,
sa studieze la Universitatea James Madison. Candva a fost numit,
de studenti, "unchiul international"si i-a ramas aceasta
porecla care defineste apropierea sa de problemele studentilor,
veniti din alte tari, intr-o lume noua, fascinanta dar greu de abordat.
Datorita cursului de Psihologie, predat de profesorul Bijan Saadatmand,
care preda la Universitatea James Madison de 31 de ani si pe care
multi studenti, din lumea intreaga, nu-l vor uita si il vor respecta
pentru ca au pornit in viata cu invatamintele "unchiului Bijan".
Recent, profesorul Bijan Saadatmand a fost onorat cu 5 distinctii,
printre care si cea de "Distinguished Professor Service Award",
pentru care il felicitam si ii dorim, in continuare, multa sanatate,
putere pentru munca pe care o iubeste si si-o face cu atata daruire
si profesionalism.
4 IULIE 2002 ZIUA NATIONALA A STATELOR UNITE ALE AMERICII
In ziua de 4 iulie 2002, Rectorul Universitatii Romano-Americane,
Profesor Ion Smedescu, a fost invitat la ambasada S.U.A., cu ocazia
sarbatoririi Zilei Nationale. Cu acesta ocazie, Rectorul Ion Smedescu
a prezentat felicitari Ambasadorului Statelor Unite ale Americii
la Bucuresti, Excelenta Sa, Domnul Michael Guest.
Universitatea Romano-Americana a fost acreditata cu toate facultatile
prin Legea nr. 274
din 15 mai 2002
Aceasta recunoastere acordata de statul roman a fost primita cu
deosebita satisfactie de catre cadrele didactice si studentii Universitatii
Romano-Americane, fericiti ca muncesc si studiaza intr-o institutie
de invatamant apreciata.
Mesaje de satisfactie si felicitari au sosit si din partea institutiilor
partenere din S.U.A.
Un loc aparte il ocupa mesajul profesorului Bijan Saadatmand, Director-Programe
pentru Cadre Didactice si Studentii Internationali de la Universitatea
James Madison din Virginia, un adevarat prieten al Universitatii
Romano-Americane caruia studentii romani ii datoreaza intelegerea
si integrarea rapida in modul de viata american:
"Dragul meu Dr. Smedescu,
Va rog sa-mi permiteti sa va felicit pentru vestile privind acreditarea.
Cu adevarat, meritati multa recunostinta si sunt sigur ca studentii
care va iubesc pot sa aprecieze tot ce ati facut pentru ei, asigurandu-i
ca Diploma obtinuta de la Universitatea Romano-Americana este la
fel de solida si valabila ca de la orice universitate sponsorizata
si recunoscuta de statul roman. Sunteti un cetatean important si
distins al Romaniei, unul dintre cei mai creativi si vizionari intreprinzatori
din invatamantul romanesc.
Eu cred cu adevarat in ceea ce spun.
Mai mult, eu consider ca, la fel ca si prietenul meu drag, Ronald
Carrier, care a fost si ramane constructorul cutezator pentru James
Madison University, Virginia, si S.U.A., si dvs. purtati aceasta
indatorire pentru romani.
Dvs. amandoi, va asemanati atat de mult iar eu sunt atat de
mandru ca v-am cunoscut.
Inca o data, felicitari, sanatate si prosperitate.
Fratele dvs. persan, Bijan"
SESIUNEA DE COMUNICARI STIINTIFICE A CADRELOR DIDACTICE
In ziua de 24 Mai 2002 a avut loc in localul Universitatii Romano-Americane din Bdul.
Expozitiei nr.1B ( cladirea ISPCAIA ) "Sesiunea de comunicarii stiintifice a cadrelor didactice".
Manifestarea a reafirmat inca o data cotele calitative de varf atinse de cadrelele
didactice ale Universitatii Romano-Americane. In cadrul sesiunii au fost prezentate numeroase lucrari stiintifice
de un nivel foarte ridicat, cu o tematica extrem de diversificata si acoperind o gama de interes foarte larga care
a cuprins atat problematici teoretice cat si abordari tinand de introducerea celor mai moderne concepte
stiintifice in aplicatii reale si palpabile. Printre cei care au sustinut lucrari s-au gasit nu numai membrii ai
Universitatii Romano-Americane ci si invitati de marca din cadrul altor institutii de stat sau private, atat din
domeniul invatamantului cat si al initiativei private de afaceri.
In continuare prezentam programul dupa care s-a desfasurat manifestarea stiintifica din
24 Mai 2002 din cadrul Universitatii Romano-Americane :
Programul Sesiunii de Comunicari Stiintifice a cadrelor didactice din
Universitatea Romano-Americana - 24-25 Mai 2002
1. Deschiderea lucrarilor sesiunii - ora 9.00, Amfiteatru
Cuvantul de deschidere: Dl.Prof.univ.dr. Ion Smedescu, Rectorul Universitatii,
Membru activ al Academiei Americane de Stiinte din New York, Presedintele Fundatiei Romano-Americane pentru
Promovarea Educatiei si Culturii.
2. Prezentarea lucrarilor sesiunii - orele 11.00 -
17.00
Nr.crt. | Sectiunea | Numar
Lucrari | Sala |
1 | Informatica-invatamant | 38 | 601 |
2 | Economie aplicata A.
Management-Marketing | 49 | 606 |
3 | Economie aplicata B.
Finante-Contabilitate | 31 | 602 |
4 | Integrare
europeana regionalizare-globalizare | 37 | 604 |
5 | Institutii juridice si societatea
civila | 58 | 405 |
3. Inchiderea sesiunii - ora 17.00
PROFESORI AMERICANI, IN VIZITA LA UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA
In ziua de 21 mai 2002, studentii si cadrele didactice din Universitatea
Romano-Americana au participat la o prelegere tinuta de Profesor
Doctor Jean Noel Prade, de la Universitatea Harvard - SUA; un specialist
notabil in probleme de plasamente pentru studenti si absolventi
in universitati americane
Dr. Prade a prezentat tinerilor care doresc sa-si continue studiile
in SUA, probleme specifice invatamantului superior american si modalitatile
de inscriere in universitati din SUA.
Incantat de interesul manifestat de tinerii din Universitatea Romano-Americana,
pentru invatamantul in stil american si tinand cont ca tinerii americani
doresc sa studieze in Romania, Dr. Prade a propus dezvoltarea Programului
"Study Abroad" (studii in strainatate) intre Universitatea
Romano-Americana si universitati din America.
COLABORARI CU UNIVERSITATI AMERICANE DIN EUROPA
In ziua de 17 aprilie 2002, profesor Ion Smedescu ,Rectorul Universitatii
Romano-Americane, a primit vizita profesorului Ray Hilditch, Rectorul
Universitatii Americane din Londra, Huron University.
Agenda intrevederii a avut ca puncte principale:
-Posibilitatea colaborarii dintre cele doua universitati
-Posibilitatea studentilor Universitatii Romano-Americane sa-si
continue studiile la Huron University din Londra.
Problemele convenite se preconizeaza in semnarea unui Acord de Cooperare
intre Universitatea Romano-Americana si Huron University din Londra.
PROFESORI DIN SUA INVITATI LA UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA
In perioada 11-14 aprilie 2002,profesor Charles Rarick, de la Universitatea
Barry-Florida ,a vizitat Universitatea Romano-Americana si a tinut
prelegeri cu temele:
1) Instrumente utile in intelegerea diferentelor inter-culturale
si managementul lor international.
2) Solutii de intarire a economiilor din Europa Centrala si de Est,
o perspectiva americana.
3) Sa invatam sa gandim strategic.
Vizita profesorului Rarick deschide perspectivele unei colaborari
mai stranse cu Universitatea Barry.
Activitatea studentilor Universitatii Romano-Americane,
membrii ELSA
Bucuresti
1. In luna ianuarie 2002 doua studente au fost alese in Biroul
National ELSA Romania:
- Bughea Raluca - Director Drepturile Omului;
- Martis Silvia - Director FOCUS.
2. In perioada 2-3 martie 2002 o parte din studentii Universitatii
Romano-Americane, membrii ELSA Bucuresti au participat la sesiunea
de training-uri organizate la ONG-LINK.
3. In perioada 23.03-20.04 2002 Martis Silvia a condus delegatia
ELSA International la Comisia Preparatorie pentru Curtea Penala
Internationala de la New York.
4. In perioada 6.04-15.04 2002 Creineanu Luminita si Cerbu Ecaterina
au participat la study-visitul realizat de ELSA Romania impreuna
cu ELSA Palermo.
5. In perioada 2-9.05 2002 Nacea Diana va participa la o Conferinta
organizata de ELSA Cehia - Drepturile omului in UE.
6. Munteanu Elena a participat in perioada 15-28.03.2002 la ICM-ul
organizat de ELSA Spania.
Universitatea Romano-Americana a primit toate voturile Camerei
Deputatilor pentru a fi acreditata, dupa ce primise si votul Senatului.
Universitatea este prima care a trecut prin procedura completa.(ziarul
Libertatea)
PROMOTIA 2002 a Facultatii de Drept Universitatea Romano-Americana
adreseaza calduroase felicitari domnului rector, profesor univesitar,
doctor Ion Smedescu cu ocazia obtinerii acreditarii institutiei.
Ne exprimam bucuria si recunostinta de a fi absolventi ai unei universitati
de prestigiu, care ne-a format ca specialisti si ca oameni. Va asiguram,
stimate domnule rector, ca vom duce cu noi in lume - oriunde ne
vom afla - numele Universitatii Romano-Americane. La multi ani cu
sanatate, putere de munca si meritate satisfactii!!(ziarul Adevarul)
2002-2003 studenti americani vor veni sa studieze la Universitatea Romano-Americana
Incepând cu anul universitar 2002-2003, studenti americani
vor veni sa studieze la Universitatea Romano-Americana, probleme
ale economiilor în tranzitie, schimburi interculturale,
particularitati ale tranzitiei în Romania, mediul de
afaceri în Romania etc.
Participari
si colaborari internationale multilaterale
- 11-14 aprilie 2002 -
La invitatia rectorului Universitatea Romano-Americana,
prof.dr. Ion Smedescu, profesorul Charles Rarick de la Universitatea
Bary, din Miami-Shore, statul Florida va sustine un ciclu
de cursuri interactive la Universitatea Romano-Americana.
Tematica este afisata în campusul universitatii. Sunt
invitati studenti din anii II, III si IV, masteranzi, doctoranzi,
cadre didactice.
Prelegerile prof. Rarick vor continua seria "Profesori
din SUA invitati la Universitatea Romano-Americana"
Contacte si
proiecte bilaterale
Universitatea de Stat Montclair, New Jersey. În ianuarie
2002, conf.dr Mihaela Dinu, Vicepresedinte al Fundatiei Romano-Americane
Pentru Promovarea Educatiei si Culturii s-a întalnit
cu Marina Cunningham, directoarea Centrului de Cercetari Globale
al Universitatii Montclair si Alain Oppenhaim, decanul Scolii
de Business al universitatii. Interlocutorii au prezentat
modalitati în care Universitatea Montclair colaboreaza
cu institutii similare din alte tari. Au avut loc discutii
în vederea asigurarii continuitatii contactelor initiate
în ianuarie 2001 la Universitatea Montclair continuate
la Conferinta de la Bratislava, prin participarea comuna la
sesiunile stiintifice internationale organizate de Montclair
University în colaborare cu universitati din alte tari.
Se va analiza posibilitatea ca profesori de la Montclair,
cu specialitati care au corespondent în programa de
educatie Universitatea Romano-Americana, sa tina cursuri la
Bucuresti pe perioade scurte (circa 1-2 saptamâni).
Universitatea va putea pune la dispozitie, ca donatie, manuale
si lucrari noi, publicate în SUA, cu precadere economice,
în conditiile în care partenerul român va
asigura transportul în România si formalitatile
de preluare.
Universitatea
De Sales, din Philadelphia, Pennsylvania
În ianuarie 2002, conf. dr Mihaela Dinu, Vicepresedinte
al Fundatiei Romano-Americane Pentru Promovarea Educatiei
si Culturii s-a întalnit la Philadelphia cu Vicepresedintele
pentru dezvoltare si programul de management, profesor dr.
Mohamed Latib. S-a convenit de principiu ca cele doua universitati
sa exploreze caile de statornicire a unei colaborari, formalizate
într-un document bilateral. Un prim pas îl constituie
Proiectul Pilot de colaborare educationala în domeniul
managementului, lansat în data de 20 ianuarie a.c. Astfel,
sub îndrumarea profesorilor Sue Y. McGorry si Bill Roth
de la Universitatea DeSales si a conf.dr. Ana Maria Preda,
câte o grupa de studenti din anul 3 din partea fiecarei
universitati, au parcurs etapa preliminara a proiectului comun
de management si marketing. Se va analiza în comun/interactiv,
un caz real (câte o companie de succes din SUA si Romania),
analiza complexa din punct de vedere al managementului - sinteza
a rezultatelor financiare, operationale, de planificare, de
marketing. Studentii nostri au posibilitatea utilizarii gratuite
a bazei de date si a manualelor transpuse pe internet de la
universitatea-partenera din SUA. Participantii vor putea accesa
datele din orice locatie dotata cu computer si internet. Mentionam
ca aceasta forma de colaborare este deja aplicata la De Sales
în relatie cu universitati din alte tari, având
avantajul costurilor reduse si al unui raport foarte bun costuri/rezultate.
Profesori din domeniul managementului de la Universitatea
Romano-Americana pot tine tele-conferinte (din Bucuresti)
pentru studenti ai Universitatii De Sales. Un asemenea proiect
poate fi derulat imediat, în conditiile convenirii în
detaliu a tematicii si a bazei de curs.
Un alt proiect de colaborare în studiu: profesori ai
Universitatii De Sales si oameni de afaceri tineri din SUA,
sa vina în Romania la Universitatea Romano-Americana,
ca profesori-invitati, spre sfârsitul anului universitar
actual, sa tina cursuri pe perioade scurte (1-2 saptamâni),
de preferinta pentru absolventi ai Universitatea Romano-Americana,
care lucreaza în domeniul economic si au deci o experienta
practica.
Carti si publicatii noi din domeniul economic sunt oferite
gratuit pentru Universitatea Romano-Americana, în conditiile
în care Universitatea Romano-Americana va putea asigura
costurile de transport.
Uniunea Europeana
Perspective 2020
- 21-22 martie 2002 -
Universitatea Romano-Americana in parteneriat
cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei si municipiului
Bucuresti si asociatia Europe 2020 din Paris
organizeaza pe datade 22 martie 2002 , in sala Dacia din incinta
Camerei de Comert conferinta UE - Perspective
Conferinta UE - Perspective 2020 face parte
dintr-un ciclu de sase ce sunt organizate de catre asociatia
Europe 2020 in tarile candidate la aderare. Manifestarea de
la Bucuresti survine celor de la Praga si Budapesta.
Tematica dezbaterilor Conferintei include :
- Reforma administrative a Uniunii Europene
- Democratizarea Uniunii Europene
- Evolutia si rolul Uniunii Europene
- Procesul de largire
Conferinta se bucura de prezenta unor experti
din Uniunea Europeana, cu o vasta experienta in domeniul integrarii
europene si unor personalitati din Romania angrenate in acest
proces. Dezbaterile se adreseaza mediului academic, diplomatic,
de afaceri si functionarilor din administratia publica.
Participari
si colaborari internationale multilaterale
18-21 martie 2002
In perioada 18-21 martie 2002, Universitatea Romano-Americana va fi gazda prof. Dr.
Ghislaine Guelorget de la Universitatea Tehnica Montpellier. Aceasta
va sustine prelegeri pe tematica integrarii europene. Prelegerile
sunt destinate atât studentilor Facultatii de Studii
ale Integrarii Economice Europene, cât si de la celelalte
facultati, interesati de evolutia fenomenului comunitar.
Temele:
Luni, 18 martie 2002
Economia franceza în contextul Uniunii Europene
Marti, 19 martie 2002
Rolul Frantei în adâncirea procesului de integrare
Miercuri, 20 martie 2002
Trecerea la Euro si primele consecinte economice
Joi, 21 martie 2002
Largirea Uniunii Europene
Primele din seria cursurilor "Profesori din Uniunea
Europeana invitati la Universitatea Româno Americana",
prelegerile d-nei Prof. Dr. Ghislaine Guelorget se încadreaza
într-un proiect mai amplu al Universitatii, de stabilire
a unor parteneriate cu universitati europene.
In organigrama Universitatii Romano-Americane din Bucuresti - Seminar International cu tema "Uniunea
Europeana - Perspective 2020"
Universitatea Romano-nicoAmericana din Bucuresti impreuna cu Asociatia "Europe 2020" din Paris si Camera de
Comert si Industrie a Romaniei au organizat la sfarsitul saptamanii trecute un seminar cu tema Uniunea Europeana -
Perspective 2020. Au participat lucrari Andrei Popescu, secretar de stat in Ministerul Integrarii, reprezentanti
ai Ambasadelor Frantei si Spaniei la Bucuresti, profesori universitari, oameni de afaceri , studenti. Seminarul a
reprezentat un bun prilej pentru cei prezenti de a schimba opinii asupra unor teme de mare actualitate, cum ar fi
raporturile UE cu celelate centre de putere politica si economica alae lumii, constructia europeana si locul
Romaniei in acest proiect, extindere UE si provocarile acestui proces s.a. Participantii la dezbaterii s-au
referit in cuvantul lor la impactul politic al introducerii euro, necesitatea democratizarii institutiilor UE,
metodele anticipative privind situatia interenationala, implementarea politica a
agendei administrative privind extinderea UE. Rectorul Universitatii Romano-Americane, profesor dr. Ion Smedescu,
s-a referit in interventia sa la rolul invatamantului, si inmod deosebit al invatamantului superior, in realizarea
programelor educationale ale Uniunii Europene, cmpatibilizarea invatamantului european in vederea recunoasterii
diplomelor universitare. In final s-a exprimat convingerea ca seminarul a reprezentat o contributie la eforturile
generale ce au ca scop pregatirea Romaniei pentru aderarea la structurile UE. (N.M.)
COLABORARI INTERNATIONALE CU STATELE UNITE ALE AMERICII SI TARI EUROPENE
- Tabere de vara in SUA -
Circa 50 de studenti vor participa în perioada vacantei la tabere de vara în SUA, unde vor avea posibilitatea
sa fie mai aproape si sa cunoasca aspecte ale vietii americane: mentalitatea americana, mass media americana,
pragmatismul american, structurile politice si administrative, muzica si filmele americane si nu în ultimul rând
problemele cu care se confrunta în prezent economia americana si procesul globalizarii.
Universitatea Romano-Americana va colabora cu "Medical Services International Inc"
Universitatea Romano-Americana va colabora cu "Medical Services International Inc" într-un program de
pregatire a cadrelor din domeniul Asigurarilor medicale si a managementului în sanatate publica. A fost semnat un
acord de colaborare cu University of North Texas, Health Science Center care prevede: promovarea schimburilor
dintre institutii, participarea la teme de cercetare, instruire si dezvoltare profesionala; schimburi de studenti;
organizarea unor simpozioane, conferinte, cursuri etc.
Participari si colaborari internationale multilaterale
- 5-10 Noiembrie 2001 -
Universitatea Comenius, Bratislava, Centrul Slovac de Comert International si Universitatea de Stat Montclair
din New Jersey, SUA, au organizat la Bratislava a VI-a Conferinta Internationala
de Dezvoltare Economica, denumita STATE SI PIETE - Parteneriate pentru Dezvoltarea Durabila - Comert Global si
Dezvoltare Economica.
Din partea Universitatii Romano-Americane a participat conf. dr. Mihaela Dinu, cu comunicarea "Restructurarea
activitatilor miniere în bazinul de lignit al Olteniei si problemele reabilitarii mediului înconjurator". Au
participat cadre didactice din 80 de universitati din circa 30 de tari (SUA, China, Australia, Anglia, Spania,
Thailanda, Malaesia, Franta, India, Noua Zeelanda s.a.), membri marcanti din conducerea unor firme locale de
succes.
Participari si colaborari internationale multilaterale
- 21-23 Noiembrie 2001 -
La data de 21-23 noiembrie 2001 la Paris a avut loc intalnirea anuala a asociatiei Europa 2020, dedicata
organizarii conferintei Uniunea Europeana - Perspective 2020.
Universitatea Romano-Americana a fost reprezentata de d-ra Violeta Bajenaru, Director al Centrului de Studii ale
Integrarii, Dezvoltarii Regionale si Globalizarii.
Activitatea studentilor Universitatii Romano-Americane, membrii ELSA
- Decembrie 2001 -
În perioada 16 - 19.10.2001 au avut loc recrutarile la Universitatea Româno - Americana.
ELSA Bucuresti are în total 140 de membrii din care 60 din Universitatea Româno - Americana.
A fost lansat Concursul de eseuri coordonator de proiect fiind Cerbu Ecaterina, concurs la care participa 20 de
studenti ai Universitatii Româno - Americane.
Conferinta Nationala ELSA de la Sibiu a fost organizata de studentii de la Universitatea Româno - Americanma,
coordonator de proiect fiind Vlad Olimpia, iar din comitetul de organizare au facut parte: Bughea Raluca, Munteanu
Elena, Cretu Claudia, Vina Costin, Cerbu Ecaterina, Martis Silvia si Stanca Irina.
Au participat la Conferinta Nationala de la Sibiu 250 de studenti în Drept din 8 centre universitare: Bucuresti,
Iasi, Cluj, Timsoara, Constata, Sibiu, Oradea, Craiova.
Vlad Olimpia si Bughea Raluca au pariticpat la Conferinta de presa la care au fost prezenti PRO TV Sibiu, ANTENA
1, Radio Contact si alte 4 ziare locale, mentionând ca aceasta Conferinta a fost organizata de studentii
Universitatii Româno - Americane.
Bughea Raluca si Vlad Olimpia au organizat,în ziua de 28.11.2001, Conferinta cu tema "Traficul de persoane".
În perioada 2 - 11.12.2001 a avut loc Scoala de Drept în care sunt implicati toti studentii Universitatii Româno -
Americane membrii ELSA Bucuresti.
A fost lansat programul de practica la care au acces toti studentii Universitatii Româno - Americane la Curtea de
Apel, Parchet, Judecatoria sector 6, Tribunalul Militar Teritorial, cabinete de notariat si de avocatura.
Ambasadorul Statului Israel a conferentiat la Universitatea Romano-Americana
- 12 decembrie 2001 -
In ziua de 12 decembrie 2001, Ambasadorul statului Israel la Bucuresti, Excelenta Sa, domnul Sandu Mazor a
sustinut o Conferinta cu tema "Relatiile profesionale dintre organele de ancheta - Politie, parchet si
Justitie- in legislatia israeliana".
Majoritatea studentilor prezenti la Conferinta studiaza "Dreptul" si "Relatiile Internationale" la Universitatea
Romano-Americana.
Domnul Ambasador a raspuns tuturor intrebarilor adresate de profesori si studenti, prezentand, totodata, stadiul
negocierilor pentru sistarea actelor de violenta in zona si finalizarea procesului de pace.
Expunerea Excelentei Sale s-a bucurat de un real interes din partea studentilor si cadrelor didactice.
Redeschiderea Bibliotecii Centrale Universitare
Marti, 20 noiembrie 2001, rectorul Universitatii Romano-Americane, prof.univ.dr. Ion Smedescu a participat la
redeschiderea Bibliotecii Centrale Universitare.
Cu aceasta ocazie, rectorul Ion Smedescu a transmis directorului Bibliotecii Centrale Universitare, domnul
profesor universitar doctor Ion Stoica, un mesaj de felicitare :
"Stimate domnule Prof.univ.dr. Ion Stoica, Redeschiderea oficiala a Bibliotecii Centrale Universitare si
sarbatorirea a 110 ani de la intemeierea acestui inestimabil lacas de cultura, constituie un eveniment major
pentru mediul universitar, pentru societatea romaneasca in general.
La acest moment aniversar de referinta pentru lumea academica, imi exprim admiratia si respectul deosebit pentru
eforturile depuse de personalul B.C.U. pe parcursul anilor privind achizitionarea,
conservarea si punerea in circuit a unor incunabule, manuscrise, editii princeps, a celor mai valoroase opere din
cultura nationala si universala.
Acestea au format un patrimoniu cultural pretios de care au beneficiat generatii intregi de intelectuali, aplecati
cu pasiune si daruire in diversele domenii care s-au format ca specialisti, contribuind la propasirea stiintei si
culturii romanesti.
In numele Senatului Universitatii Romano-Americane, va urez sincere felicitari, urari de sanatate si putere de
munca pentru promovarea in continuare a valorilor nationale si universale pentru formarea si instruirea
generatiilor de intelectuali care sa ne reprezinte la cel mai inalt nivel de competenta in procesul de aderare la
Uniunea Europeana."
Rector,
Prof. univ. dr. Ion Smedescu
Acord de Cooperare Interuniversitar
- 15 Noiembrie 2001 -
Joi, 15 noiembrie 2001 s-a semnat Acordul de Cooperare intre Universitatea Româno-Americana si Universitatea
de Nord-Texas Forth Worth.
Obiectivele cooperarii între Universitatea Româno-Americana si Universitatea de Nord-Texas, Forth Worth sunt
promovarea interesului pentru activitati de cercetare si instruire din ambele institutii si pentru colaborarea pe
plan economic, cultural si social între cele doua institutii:
- promovarea schimburilor între institutii in vederea activitatilor de cercetare, instruire si dezvoltare
profesionala;
- primirea de studenti si absolventi ai celor doua institutii partenere, pentru perioade de studii si/sau
cercetare;
- organizarea de simpozioane, conferinte, cursuri si întâlniri, pe teme de cercetare, desfasurarea unor
proiecte universitare;
- schimbul de informatii în domeniul educational, al instruirii si cercetarii.
Acord de Cooperare Interuniversitar
- 25 Octombrie 2001 -
Joi 25 octombrie 2001, a avut loc la Universitatea Romano-Americana, festivitatea de semnare a Acordului de
Cooperare interuniversitara intre Centrul Universitar FIEO (UNIFIEO) OSASCO-Sao Paulo, Brazilia si Universitatea
Romano-Americana - Bucuresti, Romania.
La festivitate au participat Excelenta Sa, Ambasadorul Braziliei la Bucuresti, domnul Jeronimo Moscardo,
Secretarul general al Academiei din Sao Paolo, domnul George Legman, membrii Senatului Universitatii
Romano-Americane, cadre didactice, studenti si invitati.
Cooperarea intre cele doua universitati are ca obiective propagarea studiilor de licenta, transferul de cunostinte
in domeniile profesoral, al cercetarii, al activitatii de masterat, de pregatire si perfectionare prin schimb de
profesori si studenti si prin organizarea de dezbateri asupra studiilor, programelor si proiectelor in domeniile
academice si stiintifice de interes reciproc.
În cadrul festivitatii, domnul ambasador Jeronimo Moscardo a inmanat domnului profesor universitar Ion Smedescu,
rectorul Universitatii Romano-Americane, Medalia de Aur a Academiei de Cultura, Arta si Istorie a Braziliei, din
Sao Paolo. Multumind, domnul rector Ion Smedescu le-a inmanat distinsilor oaspeti, Placheta “Prietenii
Universitatii Romano-Americane".
Deschiderea noului an universitar 2001-2002
Luni, 1 octombrie 2001, la Sala Palatului din Bucuresti a avut loc deschiderea noului an de invatamant.
Au participat numeroase cadre didactice, profesori universitari de prestigiu cu activitate indelungata si un numar
mare de studenti.
Au fost prezente numeroase personalitati ale vietii culturale, universitare, parinti ai studentilor si
reprezentanti ai unor posturi de televiziune, Radio, Rompres, corespondenti de presa romani si
straini.
Cu ocazia deschiderii noului an universitar 2001-2002, Universitatii Romano-Americane i-au fost transmise mesaje
de apreciere si incurajare de catre: Presedintele Romaniei, domnul Ion Iliescu; Presedintele Senatului Romaniei,
domnul Nicolae Vacaroiu; Ministrul Informatiilor Publice, domnul Vasile Dancu; Rectorul Universitatii James
Madison din Virginia-SUA; Directorul Institutului William R. Nelson, din SUA;
Festivitatea a fost deschisa de profesor universitar doctor Ion Smedescu, membru activ al Academiei Americane de
Stiinte din New York, Presedintele Fundatiei Romano-Americane pentru Promovarea
Educatiei si Culturii, Rectorul Universitatii Romano-Americane.
In timpul festivitatii s-au transmis scrisori de raspuns, cuvinte de recunostinta si multumiri pentru mesajele
primite.
In cadrul expunerii prezentate, domnul rector Ion Smedescu a facut o analiza a primilor 10 ani din existenta
Universitatii Romano Americane, ani de succese si impliniri dar si de greutati si descurajari, care au consolidat
Universitatea, facand-o capabila sa raspunda aspiratiilor tinerei generatii.
“Ma folosesc de prilejul deschiderii noului an universitar sa adresez studentilor, corpului profesoral, tuturor
participantilor la aceasta adunare solemna, un sincer si calduros BUN VENIT.
În primul rand, urez BUN VENIT si sincere felicitari studentilor care acum intra in familia acestei universitati.
Aceleasi urari de bine adresez studentilor care au promovat anul de studiu cu rezultate excelente.
Felicit totodata cu caldura pe cei 7500 de licentiati ai URA, la loc de frunte situandu-se promotia acestui an,
prima promotie a mileniului al treilea."/i>
Referindu-se la evolutia remarcabila inregistrata de URA, cu toate dificultatile intampinate, domnul profesor Ion
Smedescu a subliniat:
“Sprijinindu-ne pe prevederile programului de reforma al Guvernului, masurile stabilite de Ministerul Educatiei
Nationale si Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare pentru aplicarea prevederilor respective ca si
pe bunele relatii cu unele universitati americane, s-au adus modificari pe parcurs planurilor de invatamant si
programelor analitice; a fost introdus sistemul creditelor transferabile; s-au stabilit criterii privind
desfasurarea procesului de invatamant si mai ales pentru evaluarea pe parcurs a cunostintelor studentilor; au fost
adoptate programe speciale privind pregatirea licentei pentru toate facultatile; s-a imbunatatit in mod permanent
structura corpului profesoral prin atragerea de personalitati din domeniul stiintei si educatiei, titularizarea
unor cadre si indeosebi, din randul tinerilor nostri absolventi; cercetarea stiintifica a fost asezata la locul
cuvenit ca factor definitoriu al unui invatamant modern.
A fost adoptat un program de evaluare a activitatii cadrelor didactice, evaluare la care vor participa si
studentii; un program privind constituirea colectivelor pe domenii de activitate,
s-au creat conditiile materiale necesare pentru invatarea teoretica si aplicativa; s-au facut pasi importanti cu
privire la practica de profil a studentilor din anii II si III; in primele zile au fost organizate doua
laboratoare noi de informatica, valoarea calculatoarelor recent achizitionate insumand aproape 1 miliard de
lei.
Avem in curs de realizare constructia noului sediu al Universitatii in suprafata de 34000 m.p. care va fi dat in
folosinta la inceputul lunii august 2002."